Elite ale Brașovului și arhivele lor de familie (2 volume)
Elite ale Brașovului și arhivele lor de familie
49 lei
3920 lei
Autor: Steluta Pestrea Suciu
Editie: Necartonata
Format: 205 x 145mm
Volumul 1: 214 pagini
ISBN: 978-606-8582-62-7
Volumul 2: 212 pagini
ISBN: 978-606-8582-63-4
„Cartea de față a doamnei profesoare Steluța Pestrea Suciu este despre lumeaintelectuală a Brașovului de altădată, cum ar fi spus Sextil Pușcariu. Viațaelitelor explică cel mai bine viața unor comunități de oameni (de la sate,orașe, grupuri profesionale până la națiuni), fiindcă fără elite bune, acestegrupuri se destramă și intră în uitare. Prin această carte măiestrit scrisă,autoarea ne convinge că fără documente (izvoare, mărturii) nu există istorieveridică, că marile familii intelectuale au creat arhive fiindcă aveau cultulactului scris, că elitele acestea au făcut istorie, știință, artă și cultură îngeneral. Dar mai presus de toate, cartea scoate în lumină un Brașov erudit,frumos și curat, placă turnantă a pământului românesc, un Brașov în care s-aînvățat prima oară în românește la școală, în care s-au scris și copiat codice,s-au tipărit primele cărți majore românești, s-au adunat arhive medievale, încare funcționează o biserică cu hramul Sf. Nicolae ca un panteon național și încare un liceu cu numele lui Andrei Șaguna valorează cât o universitate.
Toate acestea au fost făcute de intelectuali responsabili și conștienți demenirea lor. Cinste și recunoștință doamnei profesoare Steluța Pestrea Suciupentru această mare împlinire cărturărească, menită să arate lumii noastre deastăzi cum a rodit în timp, prin familii binecuvântate, o tradiție medievalătemeinică a Brașovului românesc!“
Acad. Ioan Aurel Pop